Duminica a XX-a dupa Rusalii

Duminica a XX-a dupa Rusalii

Învățătura pericopei evanghelice (Luca 7, 11-17), citită în această duminică are menirea de a ne arăta Milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos față de creația Sa.
"Și văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: " (Luca 7, 13)

Această duminică este o sarbatoare a tanarului. Un tanar moare, singurul fiu al mamei sale, o vaduva din Nain, care-l conduce spre mormant. In cale se intalneste cu Mantuitorul, care-l invie si-l reda mamei sale. Toata lumea se bucura, dar se si intreaba: de unde atata putere? Puterea pe care Hristos o avea - sa dea viata - este puterea lui dumnezeiasca; este o marturie a faptului ca nu este numai un om oarecare, ci ca este Dumnezeu.

În Evanghelia Duminicii a XX-a dupa Rusalii, care ne prezintă minunea învierii fiului văduvei din Nain, vedem cum porunca iubirii față de aproapele se împlinește și prin grija față de cei trecuți din viața aceasta pământească. De asemenea, Evanghelia ne învață să arătăm compasiune oamenilor îndurerați în urma trecerii la Domnul a celor apropiați lor.

În acest sens, când Biserica săvârșește slujbele de înmormântare a celor decedați, deodată cu rugaciunile ei pentru acestia, ea ii mangaie sau ii consoleaza si pe cei intristati, ca ei sa nu se prabuseasca de prea multa durere, ci sa simta milostivirea lui Hristos si a Bisericii Sale.

Cu acest prilej, a fost oficiată și slujba Sfintei Liturghii de către Prea Cuviosul Părinte Stareț, Protos. Fanurie Beldiman împreună cu Prea Cuviosul Părinte, Ierom. Macarie Gherghe.